Skip to main content

Festival de
Terapie prin Artă

TIM!D

emoții ce se deschid

Am gândit TIM!D ca un eveniment de două zile dedicat sănătății emoționale, care va transforma un parc de la marginea oraşului Buzău într-un spațiu de reflecție, vindecare și conexiune. Dorim ca festivalul să elimine din rușinea, frica, greul, durerea și timiditatea pe care le simțim în raport cu explorarea interiorului. Intenția noastră este să aducem terapia mai aproape de oameni. La această primă ediție, sub tema Singurătății, festivalul își propune să transforme acest concept într-o oportunitate de descoperire personală și comunitară.

Octombrie 4-5, 2025

Buzău

CCAM

Vila Albatros

Cine sunt invitații

Diminețile festivalului TIM!D vor fi dedicate conferințelor deschise publicului larg, unde psihologi şi psihoterapeuți vor veni să discute cu publicul despre Singurătatea din comunitate, din cupluri și din familii. 

Conferințele sunt cu intrare liberă și nu necesită rezervare.

Silvia Ciubotaru

Psiholog & psihoterapeut, manager cultural

Cătălina Astanei

Psihoterapeut & psihopedagog

Eugen Hriscu

Psihoterapeut, psihiatru, coordonator de programe comunitare de sănătate mintală pentru adolescenți și adulți

Cristina Schmidt

Psihoterapeut, trainer & coach

Program

11:00

Singurătatea ca instrument de reconstrucție socială

Uneori, în singurătate se poate naște curiozitatea, iar creativitatea se eliberează de limitările normelor sociale, dând naștere unui nou sens, unui nou rost de-a fi, capabil să scrie istorie. Alteori, singurătatea înghite orice sens și orice direcție de dezvoltare, oprind timpul în loc pentru cine o trăiește. Ca o intimă cunoscătoare a singurătății, îndrăznesc să vorbesc despre ea ca despre o prietenă și o comoară de temut, fără de care probabil că nimic din viața mea nu ar fi fost la fel. Singurătatea este adesea confundată cu izolarea, cu tristețea sau răul, în formele sale generice, lipsite de contur. Dar a o cunoaște cu adevărat poate da măsura succesului în viața socială, precum și măsura sănătății mintale, în viața psihică a fiecăruia dintre noi.


Silvia Ciubotaru - Psiholog & psihoterapeut, manager cultural

12:00 

Povestea mamei singure și istoria moștenită


Vom privi povestea mamei singure prin lentila istoriei moștenite de-a lungul generațiilor. Vom discuta despre ce poate fi vindecat și ce poate fi folosit ca resursă pentru o viață mai bună. Chiar dacă nu putem schimba istoria, putem să dăm un sens lucrurilor moștenite.

  • Cristina Schmidt - Psihoterapeut, trainer & coach

16:00 

Atelier Somatic de reconectare conștientă cu corpul:

Simte-ți Emoțiile, Ascultă-ți Corpul 


În cadrul acestui atelier, vei avea ocazia să explorezi și să descoperi profunzimea conexiunii dintre corp, senzații și emoții, îmbinând practici psihoterapeutice somatice cu noi cercetări din neuroștiințe. Vom folosi instrumente terapeutice variate, precum exerciții de conștientizare a senzațiilor și descifrare a mesajelor corpului, exerciții de mișcare conștientă, exerciții somatice de autoreglare și gestionare a emoțiilor.

Oana Șerbu - Psiholog & psihoterapeut

 16:00 

Atelier de Constelații ale Intenției


Vă invit la un grup de lucru cu noi înșine în constelații, puțin altfel. Constelând în exterior părțile noastre interioare avem șansa profund vindecătoare să ne conectăm la esența noastră, să intrăm în relație în mod diferit cu propriile părți protectoare și să ne percepem mai clar dinamicile interne și motivațiile lor. Putem descoperi și face primii pași spre a cunoaște părțile noastre purtătoare de suferință și astfel pornim pe drumul vindecării lor. 

Irina Teșcan - Psihoterapeut

16:00 

Terapie de Mini Grup IFS: În Cerc cu Părțile Noastre


IFS în Cerc e o invitație la relaționare conștientă, unde înveți nu doar despre ceilalți, ci mai ales despre cum e să fii tu – în siguranță, în prezență, în creștere. Nu e o terapie în sensul clasic. Nu lucrăm teme de viață aduse din afară. Ci ne întâlnim cu ceea ce apare între noi, aici și acum. Poate că uneori apare rușinea, poate nevoia de control, poate o Parte care vrea să fugă. Le primim pe toate. Învățăm să vorbim despre ele. Și poate, cu timpul, ne vom simți mai puțin singuri în propria poveste. Dacă îți place ideea, s-ar putea să fi venit timpul pentru un alt fel de împreună.

Carmen Neagu - Psiholog & psihoterapeut

 19:00 

Concert cu Claudia Colniceanu și invitații

 20:00

Socializare & Networking

11:00 am

Matricea socială a visurilor


Oamenii dintr-o comunitate trăiesc împreună, muncesc împreună, dar oare și visează împreună? Această prezentare își propune să exploreze temele și preocupările comune care se regăsesc în viața conștientă și inconștientă a indivizilor dintr-un grup.

  • Eugen Hriscu – Psihoterapeut, psihiatru, coordonator de programe comunitare de sănătate mintală pentru adulți și adolescenți

12:00 am

Anxietatea Generației Conectate și Drumul spre Liniște

Cătălina Astanei, Psihoterapeut și psihopedagog

16:00 

Atelier de îmbrățișat Timiditatea


Prin intermediul jocurilor de rol, a exercițiilor art-terapeutice și a activităților creative (desen, colaj), vei experimenta libertatea de a-ți pune în cuvinte trăirile, de a-ți cunoaște și înțelege mai bine emoțiile și de a-ți activa resursele de curaj, încredere și bucurie.

Stai liniștit/ă, nu ai nevoie de talent artistic pentru asta. 


Sabina Brândușe - Actriță, art-terapeut, psihodramatist

 16:00 

Atelier de Constelații ale Intenției


Vă invit la un grup de lucru cu noi înșine în constelații, puțin altfel. Constelând în exterior părțile noastre interioare avem șansa profund vindecătoare să ne conectăm la esența noastră, să intrăm în relație în mod diferit cu propriile părți protectoare și să ne percepem mai clar dinamicile interne și motivațiile lor. Putem descoperi și face primii pași spre a cunoaște părțile noastre purtătoare de suferință și astfel pornim pe drumul vindecării lor. 

Irina Teșcan - Psihoterapeut

 16:00

Atelier de Dans - Terapie: Singurătăți, Împreunătăți


Vă invit să explorăm prin dans și mișcare felul cum un Eu se întâlnește în mod direct-spontan-transparent, cu un Tu. Vom cerceta nuanțele fine ale interacțiunilor noastre cu ceilalți; distanțele dintre noi, cât de ușor sau greu ne este să ne separăm de un altul; felul de a ne mișca „împreună cu” o altă persoană; măsura în care intențiile noastre sunt transparente și felul în care ne putem modela în funcție de celălalt; care sunt limitele dintre Eu și Tu în interacțiune și ce se naște în spațiul dintre Eu și Tu. 

Alexandra Cucu - Psihoterapeut

 19:00

Concert de Harpă

Evelina-Daiana Andrieș a fost studentă a Royal Irish Academy of Music din Dublin unde a avut oportunitatea de a studia cu celebra harpistă Geraldine O’Doherty, iar în 2020 a obținut o bursă de perfecționare la Paris, bursă oferită de renumita harpistă Catherine Michel. Cu turnee importante în U.K., America, Belgia, Germania, Bulgaria Emiratele Arabe Unite, ea a fost bursieră a Fundației „Principesa Margareta a României”, iar în prezent este membră activă a Orchestrei Române de Tineret și fondatoarea Trio-ului „Allegria”.

Ateliere

În cea de-a doua parte a fiecărei zile, sunteți invitați să participați, în grupuri restrânse, la ateliere practice conduse de artiști și terapeuți specializați. Fiecare atelier va explora o formă de expresie artistică menită să inspire: terapie prin dans și mișcare intuitivă, constelația intențiilor, practici somatice, stând în cerc cu emoțiile noastre. Locurile aici sunt limitate, accesul fiind pe bază de înscriere prealabilă și o donație.


În cea de-a doua parte a fiecărei zile, sunteți invitați să participați, în grupuri restrânse, la ateliere practice conduse de artiști și terapeuți specializați. Fiecare atelier va explora o formă de expresie artistică menită să inspire: terapie prin dans și mișcare intuitivă, constelația intențiilor, practici somatice, stând în cerc cu emoțiile noastre. Locurile aici sunt limitate, accesul fiind pe bază de înscriere prealabilă și o donație.

 

Concerte

Zilele se vor încheia cu spectacole de muzică vorbită, unde artiști locali vor combina versuri, povestiri și sunete instrumentale. Harpa, chitara acustică și alte instrumente vor contribui la crearea unei atmosfere intime, care încurajează dialogul și introspecția.


Zilele se vor încheia cu spectacole de muzică vorbită, unde artiști locali vor combina versuri, povestiri și sunete instrumentale. Harpa, chitara acustică și alte instrumente vor contribui la crearea unei atmosfere intime, care încurajează dialogul și introspecția.

 

Suveniruri

Food Zone

Photo Corner

Cine sunt inițiatorii

Florina Potîrniche

Manager cultural, director Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”

Carmen Neagu

Psiholog, psihoterapeut & profesor

Festivalul TIM!D este organizat de Primăria Municipiului Buzău și

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.

Parteneri

Fă loc pentru ce simți

Vino la atelierele TIM!D de după-amiază, unde ne mișcăm, creăm și ne ascultăm unii pe alții. 

Dans, constelații, terapie de grup și lucrul cu corpul — timp pentru tine.